Ce ştim despre casele din lemn?

 

Construcţiile ecologice sunt reprezentate de structurile sensibile la mediu, care necesită resurse eficiente de-a lungul perioadei lor de viaţă – şi anume crearea arhitecturii, construcţia, finisarea, intreţinerea, renovarea şi demolarea clădirii.

Lemnul este un material de construcţie care nu poluează şi este regenerabil. Lemnul folosit de noi, S.C. Mobina S.R.L., la construcţia de case din lemn nu afectează ecosistemul deoarece provine din păduri gestionate.

 

Lemnul şi Energia

 

Lemnul folosit ca material principal de construcţie ajută la economisirea de energie. Costurile de prelucrare a lemnului şi cele de construcţie a unei case din lemn sunt considerabil mai mici decât costurile construcţiei unei case din beton sau căramidă. Iar cheltuielile pentru încalzire în perioadele reci ale anului şi cele de răcire în perioadele calde sunt mult mai reduse în cazul caselor din lemn decât a celor din alte materiale.

Prelucrarea lemnului necesita mult mai putina energie decat in cazul prelucrarii altor materiale, dupa cum urmeaza:

  • Prelucrarea lemnului necesită de 4 ori mai puţine resurse energetice decât prelucrarea betonului;
  • Prelucrarea lemnului necesită de 6 ori mai puţine resurse energetice decât prelucrarea plasticului;
  • Prelucrarea lemnului necesită de 24 de ori mai puţine resurse energetice decât prellucrarea oţelului;
  • Prelucrarea lemnului necesită de 126 de ori mai puţine resurse energetice decât prelucrarea aluminiului.

O altă proprietate importanta a lemnului este capacitatea de izolaţie de 6 ori mai mare decât a cărămidei şi de 15 ori mai mare decât a betonului. Acest fapt determină economii ridicate la costurile de încalzire. Pentru a evidenţia acest lucru, puteţi observa cum o familie suedeză, care locuieşte în mod tradiţional într-o casă din lemn are un consum mediu de energie cu 50% mai mic decât o familie franceză care în mod obişnuit nu preferă casele din lemn.

Ca regulă generală, rezistenţa termică a pereţilor exteriori în regiunile cele mai reci din Romania este recomandată să fie de 0.33 W/mpK. Casele din lemn cu pereţi tip „sandwich” cu grosime de 20 cm construite de noi, au un coeficient de conductivitate termică pe metru pătrat de aproximativ 0.28 W/mp. Astfel, puteţi observa faptul că izolaţia termică oferită de casele noastre din lemn este excelentă. Pentru că un perete din beton să atingă aceleaşi caracteristici ale izolarii termice ca un perete din lemn de tip „sandwich”, peretele din beton ar trebui să fie mai gros de 2.5 metri!

 

Izolarea Fonică

 

O casă din lemn executată corect, oferă o izolare fonică direct proporţională cu cea termică. O izolare fonică superioară poate fi obţinută uşor datorită tehnologiilor şi produselor moderne de construcţie din zilele noastre.

Când vorbim de confortul unei case, primul lucru care ne interesează este legat de arhitectură. Datorita flexibilităţii lemnului, o casă din lemn poate fi adaptată mult mai uşor dorinţelor tale. Astfel, beneficiind de un serviciu de arhitectură profesionist ca cel al S.C. Mobina S.R.L., dorinţele tale pot deveni realitate.

Apoi, un alt element care asigură confortul casei, este spaţiul util. Acesta,îin cazul unei case din lemn, este cu 5% – 7 % mai mare decât în cazul unei case construite din alte materiale.

Nu în ultimul rând, construcţia unei case tradiţionale necesită apă, care face ca pereţii să fie reci şi umezi timp de 10-24 de luni. O casă din lemn te scuteşte de acest inconfort.

 

Rezistenţă la cutremur

 

Un studiu efectuat în China, în Mai 2008 a relevat faptul că rezistenţa la cutremur a caselor pe structură din lemn a fost mult mai mare decât a caselor construite din alte materiale. Casele din lemn au suferit stricăciuni minore, în timp ce multe case din cărămidă erau complet dărâmate, iar casele din beton au suferit stricăciuni majore.

Acest lucru se explică prin faptul că lemnul este mult mai elastic în comparaţie cu alte materiale de construcţie. Adăugând greutatea proprie mult mai mică a caselor din lemn, se ajunge la o rezistenţă a caselor pe structură din lemn la seisme cu magnitudine de mai mult de 8 grade pe scara Richter.

 

Logistica unei case din lemn

 

Casele din lemn, şi în general orice construcţie din lemn, înseamnă prefabricarea elementelor de construcţie – sarpana, osatura, uşi, ferestre, etc. – în uzină. O dată fabricate, aceste elemente sunt uşor de transportat la locul construcţiei. Astfel, montarea finală nu durează mult, iar tu te vei putea muta în curând în casă nouă.

 

Rezistenţa în timp a unei case din lemn

 

Casele din lemn sunt trainice, iar acest lucru este demonstrat doar de faptul că în timpurile noastre înca mai există construcţii din lemn – case, ferme – care datează din secolul al XI-lea.

 

Stiaţi că?

  • O construcţie din lemn nu intrerupe niciodată câmpul magnetic terestru care este necesar păstrării echilibrului biologic omenesc.
  • Lemnul se comportă foarte bine în prezenţa focului. Atunci când este cuprins de flăcări, lemnul nu arde instant, ca alte materiale de construcţii, ci se consumă foarte incet.
  • În ţările Scandinave şi America de Nord, majoritatea construcţiilor, 90% din total, sunt pe structură din lemn.
  • Unele ţări cu risc ridicat de cutremure de pamant, ca Japonia sau SUA, impun în regiunile în care seismele sunt frecvente să se construiască pe case din lemn. Acest fapt este motivat de rezistenţa foarte bună a lemnului la cutremure.